Lily Michaelides

 
         
ROMANIAN

În românește de Lavinia Rogojină

Lily Michaelides

(Cipru)

Legătura

Noaptea, mă gândesc la tine, în cealaltă parte a orașului. Istoria ta nu se întâlnește cu a mea; și totuși, îmbătrânim aici. Cândva, am fost în stare să ne regăsim; dar orașul nostru nu știe cum. Ne împletim în aceeași ființă cu firul care ne separă totodată, așezăm noi trepte pe care le urcăm împreună, lăsăm în trecerea noastră semne care să ne ducă înapoi la început, așa cum fac oamenii deșertului.
În trecerea lor, anii s-au mai domolit, tămăduind inimile și patimile noastre. Ne asemănăm tot mai mult unor simpli călători care, în fiecare îndepărtare, descoperă trasee ce le vor trezi simțurile.
Astăzi, când privesc afișele nou apărute, „orașul din inima mea”, retrăiesc toate detaliile, aerul și mirosurile purtate de el, vocile și râsetul de pe străzi, cicatricile și hohotele din centrul său – aceleași cu spinii care au încolțit de-a lungul drumului tăiat în două; linia care îl separă poartă un chip inuman.
Poate de aceea mă gândesc la tine în noapte, când orașul unește firele separate ale istoriei noastre comune. Deasupra acoperișului cartierului tău se înalță un zmeu; nu pot zări firul care îl ține în echilibru, dar eu știu…

Nicosia în august

Culoare de august și pământ, aceleași cu lumina
și un soare ca o flacără cântând măruntaiele noastre

destinul se clatină ca o pană deasupra palmierilor
și nisipul stăpânește mâinile întinse ale cerului

Rădăcinile istoriei se ghemuiesc în interiorul temeliilor
oameni în mișcare urmăresc aerul libertății
dar respirația lor e tăiată de sârma ghimpată înfășurată ca un șarpe

Amiază
soarele fierbe în aburi dincolo de vârful munților
țese aromele orașului în zare
se curbează și îl sărută

Și toate suprafețele lui, ferestre larg deschise adunate în privirea mea
urmele adânci pe care timpul nu le șterge
orașul și universul meu sunt unul și același

Inspir profund fiecare aromă
urmăresc zidurile care îi traversează trupul
intru în inima locuințelor
arcadelor și străzilor – biserici cu rugăminți tăcute

până ce descopăr firele care-mi dezleagă vocea
și scriitura mea prinde curaj
pentru a putea privi orașul vertical

Și toate se transformă ca în ciclurile mele lunare de somn
mă urmăresc și mă încurcă în trezire
pentru ca semnele lor să nu se piardă
și uitarea să nu mă ajungă din urmă...

În românește de Lavinia Rogojină

 

 

Untitled Document
  [ Copyright © Lily Michaelides all rights reserved ]
  Design & Development by INBOX DESIGN LTD